La lansare, planul de business miza pe subscrierile unui număr de aproximativ 42.000 de pompieri, polițiști și jandarmi, însă încă de la lansare apetitul a fost foarte mic.
FIA Nova Protect Fond, fond de investiții destinat angajaților din Ministerul de Interne, Administrației Penitenciarelor, Poliției Locale și pensionarilor din aceste structuri, avea doar 35 de investitori la finele anului trecut și un activ net de 10.725,30 lei. Trei luni mai târziu, la 31 martie 2023, fondul număra 40 de investitori și un activ net de 16.814,97 lei. Cifrele sunt cu mult sub estimările avansate în aprilie 2022 de Viorel Cataramă, proprietarul producătorului de mobilă Elvila, care miza pe 42.000 de investitori la finele anului trecut și 60.000 de investitori la 31 decembrie 2023, conform planului de afaceri al administratorului.
Omul de afaceri și politicianul Viorel Cataramă și fostul europarlamentar Petru Luhan, expert în accesarea de fonduri UE și totodată ex-manager financiar la OMV Petrom și Continental Automotive, s-au asociat și intenționează să investească în dezvoltarea de capacități noi de generare de energie electrică din surse regenerabile, eoliene și solare.
În prima jumătate de an de prezență în ringul sistemului alternativ de tranzacționare al Bursei de Valori București, Elvila, una dintre primele companii românești post-decembriste, abia a cumulat transferuri cât prețul unui autoturism Dacia Logan.
Producătorul de mobilă Elvila ajunge la cota Bursei de Valori București, ca o companie cu o valoare de piață de aproape 15 milioane de euro, la prețul primelor tranzacții. Șeful acesteia, Viorel Cataramă, este nemulțumit de politicile salariale și valutare ale țării despre care spune că micșorează competitivitatea companiei. „Această politică antinațională trebuie să înceteze!”
Producătorul de mobilă Elvila vine astăzi la Bursa de Valori București, pentru a fi listat pe sistemul alternativ de tranzacționare al Bursei de Valori București, mișcare anunțată în premieră de Profit.ro în toamna anului trecut.
Producătorul de mobilă Elvila vine la Bursa de Valori București din 1 februarie, pentru a fi listat pe sistemul alternativ de tranzacționare al Bursei de Valori București, mișcare anunțată în premieră de Profit.ro în toamna anului trecut.
Producătorul de mobilă Elvila a primit astăzi avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a fi listat pe sistemul alternativ de tranzacționare al Bursei de Valori București, mișcare anunțată în premieră de Profit.ro în toamna anului trecut.
Producătorul de mobilă Elvila, care va intra la bursă, cum a anunțat anterior Profit.ro, a decis să contracteze o linie de credit de până la 2,5 milioane euro de la Raiffeisen, una dintre obligațiile pe care și le-a asumat fiind că nu își va schimba structura de acționariat într-o manieră de natură să afecteze controlul direct sau indirect asupra companiei, fără acordul prealabil al băncii. Profit.ro a anunțat în urmă cu două luni că Elvila și-a pregătit un plafon de până la 4,5 milioane euro credite care să fie contractate de la bănci în perioada următoare, pe termen scurt, mediu sau lung.
Producătorul de mobilă Elvila, care va intra la bursă, cum a anunțat anterior Profit.ro, și-a pregătit un plafon de până la 4,5 milioane euro credite care să fie contractate de la bănci în perioada următoare, pe termen scurt, mediu sau lung.
Acționarii producătorului de mobilă Elvila au decis astăzi listarea companiei pe sistemul alternativ de tranzacționare al Bursei de Valori București, unde ar urma să ajungă până la sfârșitul anului, într-o perioadă în care compania suferă o erodare a marjelor la export, urmare a majorărilor succesive ale salariului minim. Operațiunea a fost anunțată de Profit.ro de luna trecută ca fiind pregătită.